n seara târzie a Sâmbetei Mari, în pragul miezului nopții, în biserica Mănăstirii Ramazan a fost săvârșită ultima slujbă de tânguire din Săptămâna Patimilor — Miezonoptica Învierii. Această slujbă profundă ca sens reprezintă pragul sfânt care separă întristarea pentru Răstignirea Mântuitorului de marea și viitoarea bucurie pascală.
Lumina difuză din biserică și liniștea plină de evlavie i-au îndemnat pe numeroșii credincioși la o rugăciune personală profundă. În centrul bisericii, în fața Sfântului Epitaf (Aerul), clerul și pelerinii s-au rugat în comun, amintindu-și de îngroparea Domnului Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad pentru sfărâmarea legăturilor morții. La canonul Miezonopticii, slujitorii bisericii au ridicat cu mare evlavie Sfântul Epitaf și l-au dus în sfântul altar prin Ușile Împărătești, așezându-l pe Sfânta Masă, unde va rămâne până la sărbătoarea Înălțării Domnului, ca semn al petrecerii de patruzeci de zile a lui Hristos Înviat pe pământ.
Încheierea Miezonopticii a marcat sfârșitul perioadei de post. În biserica cufundată într-o așteptare plină de emoție s-a așternut o liniște sfântă — clipele care preced primul strigăt de biruință al Învierii lui Hristos și începutul procesiunii solemne.
